26 ianuarie 2012

Sobor




Un sobor de patriarhi, înşiraţi de-a lungul pereţilor. Cu barba sură, îngreunată de ani şi ani, cu pleoape mărunte, fiecare cufundat în lemnul stranei, în tăcerea cea mai deplină. Un Sinod de înţelepţi cu bărbi lungi şi degete albe, chemat a cumpăni asupra firii, asupra omului, asupra lui Dumnezeu.

Între două puncte tari, sufletul are nevoie de răgaz.. Din Fast spre Moaşte, el trebuie să se adune, să se domolească, să ia aminte la el însuşi. Ritmicitatea întreţese încăperile muzeului, ca funia ce înconjoară casa spre a o ţine laolaltă. Iar aici se cuvine o pauză, o înnodare a funiei, o culegere a sufletului înfruptat în fastul de dinainte.

Aşa-mi imaginam că trebuie pătruns în sala Reculegere, cu gânduri ca mâini împreunate într-un pelerinaj spre miezul Osemintelor. Căci tot lemnul de culoare închisă ce înconjoară sala e o amintire că din fastul lumii, te întorci spre tine însuţi. Stranele lipite de pereţi amintesc de ceea ce urmează: lemnul- schelet devenit lemn-trup, devenit lemn-cosmos: fiinţa întoarsă pe dos, împrăştiată în cosmos. Ce altceva sunt crucile, altarul, clopotele din sala Moaşte de nu profunzimile interiorului trimise în afară?
A te culege şi a-ţi re-culege Fiinţa din cosmos.

Aici te odihneşti, laolaltă cu înţelepţii scufundaţi în stranele lor. Dar bagă de seamă, odihna nu e pentru a uita de tine, ci pentru a-ţi reaminti de ce-ai venit. Căci de-ar fi fost spre uitare, ar fi fost Sala Somnului, însă aici e loc de veghe. De nu crezi, înconjoară stâlpul, centrul lumii şi ai să vezi cum stranele ţin pe umeri devenirea- ele n-au timp să adormă.

E bine că te-ai oprit. Aici e timp să cumpăneşti asupra asupra firii, asupra omului, asupra lui Dumnezeu...


Georgiana Caratanascu Vlahbei

Niciun comentariu: