Chilia

Încă de la intrarea în Muzeu, asemenea voinicilor din basme vei fi nevoit să alegi: fie treci pe sub poarta impunătoare, străjer al scărilor pe care le ascunde, fie te îndrepţi în partea dreaptă lăsându-te ispitit de troiţa care abia se zăreşte, fie alegi să păşeşti spre stânga, unde ţi se va descoperi Sala numită „Frumuseţea Crucii”. În orice direcţie ai alege să te îndrepţi, Muzeul ţi se va descoperi acelaşi, deopotrivă modest şi fastuos.

Cea din urmă variantă însă, descrie parcă într-o împletire a poeziei şi simbolismului traiectoria vieţii călugăreşti. Monahul, tânăr la început de drum se va lăsa ispitit de „Frumuseţea Crucii” şi căutând să cunoască spiritualitatea va lua contact cu „Fastul” cunoscut încă din perioada Vechi-Testamentară slujitorilor şi slujirii închinate lui Iahve.

Specifică vieţii călugăreşti, adâncirea în cunoaşterea sinelui nu va putea fi posibilă decât în „Reculegere”, iar modelele de urmat în lupta pentru desăvârşire sunt sfinţii, cei care, oameni fiind au biruit în această luptă şi ale căror „Moaşte” rămân mărturie pentru cei care se vor încumeta să îi urmeze.

Înaintând în muzeu, Sala „Ferestre” stă, aşa cum însuşi numele o spune, la graniţa dintre noi şi lume. Veşmintele monahale expuse în dulapurile-vitrine  arată în continuare trecerea călugărului pe acolo, deja înaintat în vărstă, probabil mergând spre „Chilia” sa.

Aşa cum este firesc, locuinţa monahului este simplu mobilată , având câteva icoane pe pereţi, o fotografie înrămată a cunocutului duhovnic Paisie de la Sihla şi câteva medicamente, uitate parcă pe măsuţă, lângă ochelari.

 În spiritualitatea ortodoxă Chilia este văzută ca un loc sfânt, un altar al vieţii cotidiene, un loc în care se recomandă petrecerea timpului în rugăciune, departe de orice griji lumeşti. Astfel la intrarea în chilie se sfârşeşte timpul; dincolo de ea începe...

Pasere Andreea Melania