16 mai 2011

Nicăieri nu-i ca acasă

Căsuța aceasta, ce ne duce cu gandul la cea din ,,Amintirile din copilărie" ale lui Creangă, îmi amintește de căsuța în care am copilărit. Toti cei care venim de la țară o privim, ne aducem aminte cu lacrimi tremurânde că am crescut cu amintirile bunicului ce ședea la vatra focului, depănându-ne povești haiducești, iar bunica lânga el întorcând de zor mămăliga ne pregătea masa(o măsuță scundă și rotundă cu 3 picioare pe care cu siguranță ați observat-o prin muzee, pentru că, evident, acolo îi este locul acum: printre isotrii și amintiri). Imi este inconfundabil gustul de supă dintr-o strachină de pământ sorbită cu lingura de lemn(ce-i drept bunicul promitea o recompensă pentru cine termina primul supa). În acele vremuri nu realizam cat de mult înseamnau aceste lucruri pentru cufărul meu cu melancolii care acum stă așezat cuminte lângă sobă, acoperit cu un  covoraș țesut de bunica.
Ei, și totul era atat de frumos cand erai mic și nu realizai câte trec pe lângă tine. Seara, mama ne așeza în pat, un pătuc simplu, cu o saltea improvizată din paie și o pernă așijderea ale căror miros îl simțeam toată noaptea. Focul trosnea în sobă și desena pe tavan umbre strașnice care mă duceau cu gândul la poveștile cu haiduci ale bunicului.
Totul era simplu atunci căci aveam de toate: în pod erau proviziile pentru iarnă, pe care bunica le adunase cu atâta trudă, nucile erau în albia de lemn, ardeiul era pus la uscat(căci ostropelul de pui nu avea nici un gust fara să sorbi și dintr-un ardei uscat), bunicu avea vin ce-i ajungea până în primăvară, strugurii erau puși la stafidit, iar daca ne-ar fi lipsit ceva, bunica ar fi dus  strachinile de lut la târg pentru a lua în schimb tot ce-i trebuia pentru gospodarie.
Viața trecea foarte încet atunci, pentru că ,,timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare".

 Mihaela Vladu

Niciun comentariu: